Colecția de mașini a lui Ken Block. Mii de cai putere care au făcut istorie prin cascadorii – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 03 ian. 2023 Știri auto

Ken Block a avut o colecție auto diversificată, de la mașini special create pentru cascadoriile Gymkhana, la ATV-uri gândite pentru excursiile sale.

Faimosul pilot și cascador a decedat la data de 2 ianuarie 2023. În urma unui accident cu un snowmobil, Ken Block nu a mai supraviețuit. El a abordat o pantă abruptă, iar vehiculul s-a ridicat de partea din față, căzând pe Ken, provocându-i rănile care i-au adus decesul.

Pilotul lasă în urmă o carieră impresionantă, plină de momente inedite create de seria Gymkhana, dar și de apariții în diferite competiții de raliu, chiar și în WRC (Campionatul Mondial de Raliuri).

Probabil că cei mai mulți îl știu pe Ken Block datorită seriei de videoclipuri Gymkhana. Aceste filmări prezentau coregrafii și cascadorii pe care el le executa la volanul unor mașini cu sute și mii de cai putere.

Colecția lui Ken Block include mașini celebre și mii de cai putere

De-a lungul timpului, aceste cascadorii au fost executate cu ajutorul mai multor mașini pe care el le-a pilotat. Una dintre cele mai ușor de recunoscut este Fordul Fiesta care a apărut în Gymkhana 3. Sub faimosul design compus din negru, alb și verde se află un motor de 2,0 litri, care produce 600 CP, legat la o cutie secvențială cu șase rapoarte. Acesta propulsa mașina de la 0-100 km/h în aproximativ două secunde. Mai există încă trei exemplare de Fiesta. Unul dezvoltă circa 350 CP și poate fi adaptat pentru etape de raliu sau Gymkhana, cealaltă are peste 600 CP și a fost folosită în Gymkhana 6 și 8. Ultimul exemplar este ceva mai modest. Este vorba de un Ford Fiesta R2 cu 180 CP, care acum aparține soției sale, Lucy.

Alte mașini conduse de Ken Block de-a lungul carierei sale sunt Mustangul Hoonicorn, care a fost folosit în Gymkhana 7. Mașina are un motor V8 care produce 845 CP, fiind un monstru cu tracțiune integrală. Această mașină a primit și versiunea 2.0, iterație care are un motor V8 supraalimentat și care produce 1.400 CP.

Printre altele se numără și două Forduri Escort, camioneta F-150 Hoonitruck, un Ford RS200, un Focus RS din 2016, un Bronco din 1974, dar și două camionete F-150 Raptor.

Ken Block a mai avut și câteva vehicule pe care le folosea pentru agrement. Spre exemplu, el avea un snowmobil și trei vehicule de teren pe care le folosea în escapadele sale off-road.

VIDEO

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Hoonigan Racing


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide